Testimoniale

Cum ne apreciază mirii noștri

  • FOTOVIVA  Monica și Iulian sunt doi oameni frumoși, relaxați, cu zâmbete calde, răbdători și flexibili iar acest lucru este extrem de important mai ales în ziua nuntii cand, de cele mai multe ori, toata lumea e agitată și stresată.

    Întâlnirea noastră a avut loc cu aproape un an înaintea evenimentului însă, în tot acest timp am comunicat constant, Iulian fiind un adevărat sprijin atunci cand am avut nevoie de un sfat sau o recomandare nu doar despre foto nuntă ci și legat de organizarea evenimentului.

    Dupa luni de pregătiri, emoții, planuri, iată ca au venit si cele mai importante evenimente din viața noastră de pana acum: cununia civilă și nunta. Pe ei i-am avut alături atât în cele doua zile speciale cat și la "Trash the dress", ședința foto după nuntă. Așa cum se întâmplă la majoritatea nunților programul schițat inițial a suferit mici modificări și timpul dedicat fotografiilor de nuntă a fost mai scurt decât plănuisem. Cu toate acestea, fotografii de nuntă de la Fotoviva au reușit să capteze momente cheie, momente inedite, emoții și cele mai frumoase zâmbete ale noastre și ale invitaților noștri.

    Am constatat pe pielea noastră ceea ce auzisem de la alți miri... scurgerea cu o viteză incredibilă a acelei zile și sentimentul că nu am avut suficient timp pentru a ne bucura de prezența fiecăruia în parte sau pentru a trăi din plin fiecare moment. Din fericire avem fotografiile de nuntă pe care le privim iar și iar și care, de fiecare dată, ne fac să retrăim emoția acelei zile.

    Verighetele, fotografiile, filmarea si albumul foto de nuntă sunt cam tot ceea ce rămâne din ziua nunții, iar noi am căutat calitate pentru fiecare dintre acestea. Nu am regretat nicio clipă alegerea făcuta si recomandam cu drag Fotoviva oricui își dorește foto nuntă, amintiri pentru o viață.

    Monica si Iulian, va mulțumim pentru tot și sperăm să ne fiți alături și la evenimentele importante ce vor urma!

  • FOTOVIVA  Mi-am imaginat nunta mea cu mult timp înainte să o planific... am căutat și m-am informat despre tot și toate, am fost la multe evenimente și mi-am făcut zeci de "așa da" si "așa nu".

    Pentru noi, fotografiile reprezintă întoarcere în timp, conservarea emoțiilor și nu în ultimul rând, artă, de aceea am studiat mult pentru a ne decide asupra fotografului de nuntă.

    Înainte să acordăm încrederea noastră echipei de la FOTOVIVA, n-am știut ca fotografiile vor însemna și (re)construirea modului în care gândim despre imaginea noastră.

    La sugestia lui Iulian am făcut ședința foto de logodna, deși am început timid, rezultatele au fost mult peste așteptări, am învățat să stăm la poze (am aflat ca nu-i treaba ușoară 🙂 ), ne-am împrietenit și am căpătat o dezinvoltura în fata aparatului foto, foarte utilă în ziua nunții, cand nu este timp de prea multe explicații.

    La eveniment, Iulian si Monica au venit aranjați în semn de respect pentru importanța momentului nostru, au fost discreți și totuși prezenți să surprindă emoțiile în fotografii de nuntă și sa le transpună pe hârtie (sau monitor, după caz 🙂 ), au dat dovada de răbdare și înțelegere în fața pretențiilor noastre.

    Am continuat cu sedința foto "love the dress" și astăzi avem un album foto nuntă de poveste cu care mă mândresc de fiecare dată când am ocazia :).

    Acum am trecut la alt nivel, s-a născut copilul nostru și FOTOVIVA a fost prima opțiune pentru pozele de nou născut și fotografie botez, devenind astfel ai noștri fotografii de familie și suflet.

  • FOTOVIVA  Când te gândești la ziua nunții, primele lucruri care îți vin în minte sunt rochia de mireasa, costumul mirelui, locația, aranjamente. Tot ce implica pregătirea de nuntă, până la cele mai mici detalii sunt extrem de importante, așadar, petrecem luni întregi luând decizii, făcând planuri, schimbând planuri, căutând idei originale, semnând contracte, probe, telefoane, stres, totul pentru a ne asigura că avem nunta perfecta.

    Ziua cea mare sosește și ne așteptăm ca totul să meargă strună, să se vadă că am pregătit cu drag nunta mult visată, să ne distrăm și să petrecem zdravăn alături de invitații noștri dragi.

    Și cum spuneam, plănuim luni întregi cel mai important eveniment din viața de cuplu care durează o zi. O zi care nu va trece ca orice alta zi, ci se va scurge fulgerător de repede, de parcă ai adormit cu o noapte înainte și te-ai trezit după aproximativ 30 de ore cu cel mai frumos vis în minte. Noroc că exista familia, prietenii, care sa-ți spună ca acel vis a fost o realitate și cel mai important, noroc că există fotografi de nuntă! Întâmplându-se atât de multe lucruri minunate într-un timp atât de scurt, în mintea noastră avem tendința să comasăm momentul și să rămânem în gând cu "ideile principale". Aici vine rolul fotografului de nuntă profesionist, inventiv, pasionat, dedicat, care surprinde detalii, clipe ce îți vor face evenimentul memorabil pentru tot restul vieții, efectiv creează o poveste alcătuită din fotografii de nuntă, pe care privind-o poate fi cu ușurință transformată într-un roman de dragoste.

    Noi am avut onoarea de a colabora cu Fotoviva, Iulian și soția sa, Monica, sunt fotografi de nuntă desăvârșiți, doi oameni frumoși, cu o viziune și perseverență deosebite. Atât eu cât si soțul meu nu avusesem experiența unui foto-shooting profesional și deși stângaci și ezitanți la început, ei ne-au ajutat sa ne descoperim atuurile, să avem încredere în noi, să ne simțim frumoși și importanți. Dupa o discuție anterioară cu un alt fotograf de nuntă, deși nu am primit recomandări legate de Fotoviva, ci găsindu-i la un simplu search „foto nunta” pe net, mi-a oferit încrederea că am găsit echipa potrivita de la prima întâlnire. Așadar, semnarea contractului de fotografie de nuntă a avut loc în aceeași zi.

    Le mulțumim încă o dată că ne-au fost alături, oferindu-ne în imagini de nuntă cele mai frumoase amintiri și deși am stabilit că peste 10 ani să ne reîntâlnim pentru o noua ședință foto în rochia de mireasă și costumul de mire, speram ca până atunci sa ne fie alături și la evenimentele importante ce vor urma. Până atunci, răsfoim de fiecare dată când avem ocazia albumul foto de nuntă semnat FOTOVIVA.

    Succes în continuare și să aveți cât mai multi miri fericiți!